Recunosc de fiecare dată că sunt înnebunită după ardeii
grași pe care îi ador în orice combinație potrivită pentru rețetele de mic
dejun, prânz sau cină, de la feliuțele proaspete, cărnoase și crocante de lângă
omletă și până la mâncărurile pregătite cu ajutorul lor, ori ardeii umpluți la
cuptor pe care i-aș mânca în fiecare zi fără să mă satur.
Au o dulceață aparte și un gust inconfundabil, așa încât
deseori cumpăr carne proaspătă, fie ea de porc sau în combinație cu vită, și îi
pregătesc cu nerăbdare fără să uit de smântâna cremoasă și grasă sau sosul de
roșii nelipsit din farfurie.
