13 martie 2016

ARIPIOARE MARINATE ÎN BERE


Ce poate fi mai fascinant decât să mănânci niște aripioare cu mâna până te lingi pe degete… Dacă mai sunt și niște aripioare marinate în bere, garantat nu te vei opri până la ultima bucățică.


Ingrediente:

  • 800 gr. aripioare de pui
  • 200 ml. bere
  • 3 căței de usturoi
  • 1 buc. ghimbir (1 cm.)
  • 1 lingură de miere
  • 2 linguri sos de soia
  • 2 linguri sos barbeque
  • 2 linguri de muștar Dijon
  • sare și piper după gust

Pentru început am tăiat aripioarele și am înlăturat vârfurile.

Le-am uns cu un strop de ulei de măsline apoi am adăugat usturoiul și ghimbirul date pe răzătoarea cea mică. Am amestecat sosul barbeque cu mierea, muștarul și sosul de soia după care am adăugat compoziția peste aripioare amestecându-le în așa fel încât să prindă gust fiecare bucățică.

Peste ele am turnat paharul cu bere, am acoperit vasul cu o folie de plastic și le-am lăsat la frigider pentru 4 ore.


Este momentul să le scot pentru a le pune în tava unsă cu o lingură de ulei. Condimentez cu un praf de sare și piper.

Le bag în cuptorul încins la 180° pentru 15 minute când scot tava și le ung cu un strat de sos barbeque amestecat cu muștar și o lingură din marinada în care au stat la frigider.


Repet operațiunea peste un sfert de oră și le las să se rumenească uniform.

După 40 de minute de stat la cuptor, aripioarele marinate în bere sunt extrem de gustoase și ți se topesc în gură.

Să aveți poftă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu