5 martie 2016

TAGLIATELLE CU CREVEȚI


Nu demult i-am pregătit unei prietene o rețetă pe cât de simplă, pe atât de delicioasă - tagliatelle cu creveți.


Ingrediente:
·         150 gr. tagliatelle
·         200 gr. creveți decorticați
·         50 gr. unt
·         250 ml. smântână de gătit
·         zeama de la o jumătate de lămâie
·         5 - 6 căței de usturoi
·         4 - 5 roșii cherry
·         o legătură de pătrunjel
·         2 - 3 frunze de busuioc
·         sare, piper, praf de chili
·         2 linguri de ulei de măsline



Este indicat să aveți toate ingredientele aproape pentru că pregătirea rețetei durează maxim 10 minute și o să trebuiască să le avem pe toate la îndemână.

Pun pe foc o oală cu 2 litri de apă și sare in care o să fierb pastele pentru 5 minute. Am ales de această dată tagliatelle cu plante aromate care vor da un gust deosebit.

Pregătesc o tigaie în care încing uleiul de măsline cu jumătate din cantitatea de unt și adaug creveții pe care îi las să își schimbe culoarea și să se rumenească puțin pentru maxim 3-4 minute.


Adaug zeama de lămâie și usturoiul pisat foarte mărunt. Nu le mai las decât un minut, pun restul de unt și smântâna pentru gătit pe care o scosesem din timp din frigider pentru a ajunge la temperatura camerei.

Amestec mereu cu focul dat foarte încet până ce sosul se îngroașă puțin, apoi adaug și roșiile tăiate.
Condimentez cu sare, piper și un praf de chili după care dau tigaia deoparte.

Pastele sunt și ele gata. Le strecor apoi le adaug peste sosul de smântână cu creveți.
Presar pătrunjelul și o frunzuliță de busuioc tocate fin, amestec bine și pregătesc farfuriile cu nerăbdare.

Nu pot decât să vă povestesc cum au ieșit. O aromă foarte fină de usturoi și plante aromatice, niște paste bogate în sosul cremos de smântână și nu în ultimul rând creveții delicioși.


Să aveți poftă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu