O să recreez astăzi în bucătăria mea o părticică din
atmosfera libaneză cu o pită caldă și un humus libanez preparat rapid.
Ingrediente:
- 400 gr. năut
- 2-3 căței de usturoi
- 2 linguri pastă tahini (pastă de susan)
- 2 linguri zeamă de lămâie
- 2 linguri ulei de măsline
- sare și piper
- un praf de boia dulce
Folosesc un robot de bucătărie în care amestec năutul din
conservă scurs foarte bine de zeama pe care nu o arunc.
Adaug usturoiul dat pe răzătoarea cea mică, zeama de lămâie,
pasta tahini, precum și un praf de sare și piper.
Datorită faptului că am obținut o consistență destul de
groasă a pastei de năut, mai adaug 4-5 linguri din zeama păstrată inițial și
mixez în timp ce mai suplimentez cu 2 linguri de ulei de măsline.
Decorat cu un praf generos de boia dulce și stropit cu puțin
ulei de măsline extravirgin, nici nu mă pot gândi să îl savurez altfel decât
alături de o pită caldă făcută în casă pe care o ador în combinație cu acest
humus libanez foarte hrănitor.
Să aveți poftă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu