12 septembrie 2016

ARDEI UMPLUȚI LA CUPTOR


Recunosc de fiecare dată că sunt înnebunită după ardeii grași pe care îi ador în orice combinație potrivită pentru rețetele de mic dejun, prânz sau cină, de la feliuțele proaspete, cărnoase și crocante de lângă omletă și până la mâncărurile pregătite cu ajutorul lor, ori ardeii umpluți la cuptor pe care i-aș mânca în fiecare zi fără să mă satur.

Au o dulceață aparte și un gust inconfundabil, așa încât deseori cumpăr carne proaspătă, fie ea de porc sau în combinație cu vită, și îi pregătesc cu nerăbdare fără să uit de smântâna cremoasă și grasă sau sosul de roșii nelipsit din farfurie.

18 iunie 2016

SALATĂ HAWAII


Trebuie să recunosc că nu m-aș fi gândit până acum să folosesc într-o salată avocado rumenit puțin împreună cu legumele calde care au însoțit rucola în minunata salată pe care am creat-o împreună cu Mirela, prietena mea, pentru a încerca să-mi împărtășească din gustul memorabil al acestei salate pe care a savurat-o nu de mult în Hawaii.

Ce pot să spun, însă, este că această salată are un gust foarte deosebit și original, este o combinație atât de reușită, încât o voi prepara cât de curând încă o dată .

29 aprilie 2016

COTLET DE MIEL CU SOS DE PIPER ALB ȘI GARNITURĂ DE LEGUME


În întâmpinarea Sărbătorilor Pascale, vă recomand un cotlet de miel cu sos de piper alb și garnitură de legume, o rețetă pe cât de simplă, pe atât de delicioasă.

27 aprilie 2016

PULPE DE PUI UMPLUTE



Am pregătit astăzi o rețetă de pulpe de pui umplute extrem de gustoase și foarte apetisante. Mi-a fost destul de greu să mă hotărăsc la o umplutură, dar sunt convinsă că alegerea făcută vă va tenta și pe voi astfel încât să o pregătiți acasă cu prima ocazie fără să regretați.

24 aprilie 2016

SUPĂ CREMĂ BICOLORĂ DE ROȘII ȘI ARDEI COPT



Această supă cremă bicoloră de roșii și ardei copt este fără îndoială una dintre cele mai bune supe creme pe care le-am pregătit și am impresionat cu succes pe toată lumea.

20 aprilie 2016

OMLETĂ CU BACON ȘI ARDEI GRAS


O dimineață care începe deseori cu o omletă delicioasă este pentru mine o încântare. Și nu durează decât 10 minute să pregătești o rețetă originală de omletă cu bacon și ardei gras.

4 aprilie 2016

SALATĂ GRECEASCĂ CU TOFU


Mi-a lăsat gura apă când am văzut zilele trecute pe raftul unui supermarket cu produse de post tofu cu mărar. Astăzi deja mă pregătesc pentru o rețetă de salată grecească cu tofu destul de apetisantă și foarte sănătoasă.