Am ales pentru astăzi o rețetă de aripioare crocante la
cuptor cărora nu le putem rezista niciodată, mai ales dacă vin alături de o porție
de cartofi wedges, sos barbeque sau nelipsita maioneză cu usturoi.
- 8 aripioare de pui (800 gr.)
- 2 ouă
- 4 linguri făină
- 200 gr. fulgi de porumb
- 1 linguriță rasă sare
- ½ linguriță piper alb măcinat
- 1 linguriță usturoi granulat
- 1 linguriță boia dulce
- ½ linguriță curry
- 1 linguriță făină de muștar
Îndepărtez pentru început vârfurile aripioarelor pe care le
păstrez pentru un fond de pui, apoi presar peste ele sare și condimentele
pregătite.
Le masez ușor astfel încât să fie acoperite uniform cu tot
amestecul aromat de condimente, acopăr bolul cu o folie de plastic și îl dau
deoparte pentru cel puțin o jumătate de oră.
Cât timp vor sta la marinat aripioarele mele, bag fulgii de
porumb într-o pungă și îi zdrobesc cu un sucitor, pregătesc făina și cele două
ouă peste care pun un praf de sare și le bat bine cu o furculiță.
Încing cuptorul la 180°, apoi încep să dau aripioarele
marinate prin făină, ou bătut și pesmetul obținut din fulgii de porumb.
Bag tava în cuptor pentru aproximativ o oră și verific dacă
sunt gata cu vârful unui cuțit în partea cea mai groasă a unei aripioare. Vor
fi bine făcute atunci când nu iese la suprafață nici un strop de sânge.
Am obținut o ”nebunie” de aripioare crispy care s-au mâncat
rapid, chiar dacă au fost fierbinți, cu sos barbeque și maioneză cu usturoi din
belșug.
Să aveți poftă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu