Pentru cei care își
doresc un desert deosebit cu care să se poată răsfăța într-un week-end alături
de prieteni, am pregătit mai jos o rețetă de cupcakes cu banane și unt de
arahide ce se prepară foarte ușor și are, fără doar și poate, un succes
garantat.
Ingrediente:
- 75 gr. unt
- 100 gr. zahăr brun
- 150 gr. unt de arahide
- 4 ouă
- 2 banane foarte coapte
- 250 gr. făină
- 1 plic praf de copt
- ½ linguriță scorțișoară
- ½ linguriță bicarbonat
- 1 praf de sare
Pentru glazură:
- 1 albuș
- 100 gr. zahăr pudră
- 100 gr. zahăr tos
- 50 ml. lapte condensat
- 150 ml. frișcă lichidă
Pregătesc un bol în care
frec spumă untul cu 100 gr. zahăr brun până se albește și își dublează volumul.
Adaug untul de arahide și
îl încorporez bine.
Peste compoziția obținută
încep să pun câte un ou, după care amestec energic până se încorporează
complet.
După ce le-am pus pe
toate, adaug piureul obținut din bananele pe care le-am pasat separat.
Cern ingredientele uscate
- făina, praful de copt, bicarbonatul, scorțișoara și un praf de sare, apoi le
adaug în bol amestecând ușor cu o spatulă.
Aranjez în forma de
brioșe coșulețele speciale de hârtie și le umplu cam trei sferturi cu ajutorul
unei cupe pentru înghețată.
Dau tava la cuptor pentru
25-30 de minute la o temperatură setată în prealabil la 180°, apoi le scot și
le las să se odihnească în tavă pentru cel puțin 20 de minute.
Pentru glazură
caramelizez rapid 100 gr. zahăr într-o tigaie micuță cu 30 ml. apă.
Bat bine albușul pregătit
cu 100 gr. zahăr pudră pe bain-marie și torn peste el caramelul fierbinte în
timp ce amestec mereu.
După 3-4 minute, îl dau
deoparte, adaug laptele condensat și frișca bătută pe care le încorporez cu
grijă.
Ornez brioșele cu
ajutorul unui poș cu vârful mai larg și le dau la rece până se vor carameliza
feliuțele de banane peste care am presărat puțin zahăr brun.
Cu această ultimă tușă de
final care a completat gustul fin de caramel din glazura pufoasă de deasupra și
aroma delicioasă de arahide cu banane, rețeta mea de azi pare că s-a încadrat
între preferințele prietenilor mei care, exact cum mă așteptam, au apreciat
savoarea deosebită și m-au felicitat în repetate rânduri.
Să aveți poftă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu