Am mai făcut coaste de porc la cuptor și de fiecare dată
eram tentată să mai adaug câte ceva pentru a le da un plus de savoare.
Ei bine, atunci când am pregătit rețeta de mai jos, am decis
că aceasta este combinația care mă satisface cel mai mult și că nu ar trebui să
mă abat de la ea dacă doresc niște coaste de porc la cuptor aromate, suculente
și atât de fragede încât să ți se topească în gură.
Ingrediente:
- 700 gr. coaste de porc
- 1 linguriță muștar
- 2 lingurițe miere
- 3 căței de usturoi
- o jumătate de ceapă
- 1 ardei gras verde
- un sfert de lămâie
- 1 linguriță boia de ardei dulce
- ½ linguriță ienibahar
- ½ linguriță amestec chinezesc cu 5 condimente
- 4 linguri ketchup
- 1 lingură ulei de măsline
- sare și piper
Pentru început porționez coastele de porc, le ung cu ulei și le asezonez cu sare și piper.
Le pun pe grătarul încins la maxim și aștept să se
perpelească puțin cât să prindă o crustă frumoasă. Până se rumenesc pe ambele
părți, durează cam 10 minute.
Am timp să prepar sosul cu care le voi unge înainte de a le
introduce în cuptor.
Toc mărunt într-un blender ceapa cu usturoiul și cu ardeiul
gras (de această dată am uitat să cumpăr unul proaspăt, dar am mereu în
congelator un amestec de ardei gras de diferite culori), adaug muștarul, mierea
și zeama de lămâie.
Le răstorn într-un bol, adaug condimentele (ienibahar, boia
de ardei și amestec cu 5 condimente), întreaga cantitate de ketchup și le
amestec.
Dau jos coastele de pe grătar, le așez într-o tavă apoi iau
o pensulă de silicon și le ung cu un strat gros din sosul pregătit mai devreme.
Acopăr tava cu o folie de aluminiu și o introduc în cuptorul
încins la 170° pentru 50 de minute.
Costițele mele deja s-au desprins de pe os, însă nu e
momentul să le scot. Le mai acopăr cu un strat de sos și bag tava înapoi în
cuptor. De această dată neacoperită. Repet operațiunea cu sosul barbecue de
încă două ori la un interval de 20 de minute.
Ultima oară am adăugat în tavă patru cartofi tăiați felii și
fierți înainte pentru 5 minute în apă cu sare. Am presărat puțin rozmarin
proaspăt și am introdus tava în cuptor timp de încă 30 de minute cu grilul
pornit.
A meritat așteptarea pentru că mi-au ieșit niște coaste de
îți lasă gura apă.
Credeam că sunt echivalentul a trei porții, dar nu, două
persoane au dat gata cât ai clipi cele șase bucățele.
Să aveți poftă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu