2 februarie 2016

SUPĂ DE PUI CU GĂLUȘTE PUFOASE


Am pregătit astăzi o delicioasă supă de pui cu găluște pufoase care să ne încălzească într-o zi înșelătoare de iarnă cu accente de primăvară venită prea devreme.

Ingrediente:
  • 1 pui de circa 1 kg. 
  • 1 morcov mediu
  • 1 păstârnac mediu
  • 1 ceapă medie
  • 1 praz cca.10 cm.
  • 1 țelină mică
  • 1 lingură pastă de tomate (opțional)
  • 1 legătură pătrunjel
  • sare după gust

Pentru găluștele de griș:
  • 2 ouă
  • un praf de sare
  • 1 lingură de ulei
  • un praf de bicarbonat (opțional)
  • 100 gr. griș


Pentru început tranșez puiul în bucățele și îl pun pentru 3 minute într-o oală cu apă fierbinte și sare. Datorită acestui procedeu carnea capătă o culoare albă și obținem o supă foarte limpede.

Scot carnea și o transfer într-o oală cu 3 litri de apă rece, pornesc focul aragazului și aștept să dea în fiert. 

După ce iau spuma  adunată la suprafață de câteva ori până când supa s-a limpezit, las focul la minim și adaug legumele tăiate în prealabil în cubulețe mărunte. Depinde de preferințele fiecăruia, se pot tăia rondele, cubulețe mai mari, mie îmi place să savurez câte puțin din fiecare legumă atunci când mănânc supa.


Acopăr oala cu un capac si o las la foc încet pentru circa 40 de minute.
După timpul menționat, verific daca a fost fiartă carnea, o scot din supă și adaug  o lingură de pastă de tomate. Eu carnea o voi folosi ulterior la un ostropel, însă voi o puteți păstra în supă- după preferințe.

Este momentul să pregătesc găluștele de griș. Bat cu o furculiță cele două ouă, adaug un praf de sare, o lingură de ulei și un praf de bicarbonat. Recomand bicarbonatul pentru o reușită mult mai sigură a compoziției găluștelor. Presar grișul peste ouă amestecând mereu până se încorporează și amestecul devine ca o smântână moale.

  Iau din compoziție cu o lingură și o testez în supă. Dacă se împrăștie, înseamnă că mai trebuie să suplimentez cu puțin griș. De această dată găluștele rămân compacte la suprafață și le pun una câte una în supa care fierbe la un foc foarte mic.
Pun capacul la loc și le mai las pentru 10-15 minute până se umflă și își dublează volumul.


Opresc focul și după maxim 5 minute se va observa cum acestea s-au mai umflat puțin și s-au lăsat ușor la fundul oalei.
O servesc cu pătrunjel proaspăt tocat.


Să aveți poftă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu