6 mai 2016

NUCI DE CASĂ


Sărbătorile petrecute în familie îmi provoacă de fiecare dată o emoție de copil prin care îmi aduc aminte că nu ne lipseau de pe masă cornulețele, nucile umplute cu gem, „râmele” sau prăjiturile cu osânză făcute cu multă migală de mama sau bunica ajutate de noi cu multă bucurie.
Iată o rețetă autentică de nuci de casă făcute cu untură și umplute cu gem de prune și nuci.


Ingrediente:
  • 550 gr. făină
  • 200 gr. untură
  • ½ linguriță bicarbonat de sodiu
  • 100 gr. zahăr
  • 1 praf de sare
  • 3 ouă
  • coaja rasă de la o lămâie și de la o portocală






Aveam în casă o formă foarte veche de nuci pe care din păcate am pierdut-o în urma mutării la casă nouă, dar asta nu m-a împiedicat să îmi procur alta imediat ce am zărit-o la o tarabă din Piața Obor. O păstrez cu sfințenie de această dată și nu aș renunța la ea sub nicio formă chiar dacă am bucătăria plină de tot felul de forme și tăvi moderne de prăjituri.

Rețeta este foarte simplă datorită faptului că se pregătește doar manual amestecând într-un bol făina cu untura foarte rece, zahărul și un praf de sare.
Peste ele pun bicarbonatul stins cu un strop de zeamă de lămâie, apoi adaug cele trei ouă, coaja rasă de lămâie și portocală, apoi le încorporez rapid în coca pregătită în timp ce mai adaug 2-3 linguri de făină pentru a obține o cocă destul de consistentă și omogenă.

După ce o mai las la rece 15-20 de minute, încep să formez biluțe mititele de aproximativ 5-6 grame pe care le așez cu atenție în forma încinsă pe ochiul cel mic de deasupra aragazului.















Este puțină migală deoarece trebuie să pregătesc în permanență biluțe cu o mână, iar cu alta trebuie să am grijă să întorc forma pe ambele părți pentru o rumenire uniformă.


Am copt peste 150 de coji și par atât de multe încât m-am decis că voi mai umple o parte și cu un ganache de ciocolată pregătit din 150 de grame de ciocolată topită cu 100 ml. frișcă, 50 gr. unt și 100 de grame de nuci mărunțite peste care am turnat un strop de lichior de ciocolată.

Cele mai multe însă le umplu cu un gem de prune pe care îl am în cămară de cel puțin 5 ani păstrat la fel de bine ca la început.
Îl amestec cu resturile curățate de pe marginile cojilor de nuci și cu 200 de grame de nucă măcinată.
Cum era de așteptat, acestea au avut cele mai mare succes.

Să aveți poftă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu